Comunitatea Elitelor în Imobiliare din România își lărgește prezența în țară prin cooptarea Residentialist by SVN România, una din agențiile de top din București, cu o prezență marcantă în mai multe județe din țară.

„Am ales să facem parte din CEIR deoarece aceasta se prefigurează a fi cea mai reprezentativă asociație profesională din istoria modernă a pieței rezidențiale din România.” ne-a declarat Andrei Sârbu, CEO Residentialist by SVN România.
Dânsul e una din persoanele cu cea mai mare experiență în imobiliare din România, etalând un parcurs profesional impresionant, de peste 12 ani. Și-a pus amprenta pe afacerile locale ale unor companii de renume internațional – Coldwell Banker, Colliers International, SVN România. Are la activ numeroase tranzacții de top, pe toate segmentele importante ale pieței, din București și din țară. De asemenea, este o persoană extrem de activă la nivel de comunitate profesională de imobiliare, participând de-a lungul carierei la diferite întâlniri și proiecte de reglementare a acestei profesii.
Residentialist by SVN România este divizia de rezidențial a SVN România, companie care activează pe toate segmentele pieței imobiliare, de la comercial (birouri, retail, logistic, hotelier, terenuri și investment), la rezidențial – proiecte noi, brokeraj de credite, property management și evaluări. SVN România este de asemenea unul dintre cei mai activi consultanți de pe segmentul de rezidențial, fiind consultantul și agentul exclusiv a peste 10 proiecte rezidențiale de top.
Andrei Sârbu apreciază că rolul CEIR va fi de adevărat formator al acestei piețe și industrii.
”Astfel, vom avea o posibilitate reală de a participa la acțiuni cu rolul de a reglementa piața de profil și la conceperea instrumentelor care vor oferi posibilitatea membrilor de a își îmbunătăți atât serviciile cât și rezultatele individuale ale agenților – educația și învățarea continuă trebuie să reprezinte un deziderat al oricărei industrii” susține dânsul.
Din partea C.E.I.R., președintele în funcție, Cătălin Priscorniță, a salutat intrarea în Comunitate a Residentialist by SVN România și a lui Andrei Sârbu, declarând este convins de impactul pozitiv pe care îl va avea contribuția acestuia la activitatea și proiectele comune.
