Pregătirea profesională a agenților -preocuparea principală a C.E.I.R.

În doar 4 luni de la lansare, C.E.I.R. a crescut la 8 membri din toate regiunile țării, toate agenții imobiliare cu o reputație profesională impecabilă, și o bogată experiență și recunoaștere pe plan local. În total comunitatea numără peste 300 de agenți imobiliari.

Unul din obiectivele care rezultă din misiunea C.E.I.R., este să investească în educația și pregătirea profesională a agenților, pentru a crește standardele calitative ale serviciilor către clienți, pentru a da coerență profesională ocupației de agent imobiliar, și nu în ultimul rând, pentru a crește profitabilitatea agențiilor.

Încă din prima luna de la lansare, Consiliul Director al C.E.I.R. a pus la punct un program de îmbogățire a pregătirii profesionale a agenților proprii, program materializat într-un șir de sesiuni de training.

Pentru a eficientiza livrarea acestor traininguri C.E.I.R. a adoptat noile tehnologii, astfel că programul de instruire a fost livrat integral în sistem webinar, lucru care a permis o interacțiune sporită a participanților cu trainerii, totul din confortul propriului birou.

Temele abordate în acest program s-au adresat cu preponderență vânzătorilor, începând de la abordarea unei convorbiri telefonice, la biochimia relaționării, principiile NLP-ului, precum și tehnici pentru creșterea vânzărilor și dezvoltarea unei mentalități de învingător. 

Trainerii care au conceput aceste sesiuni special pentru nevoile vânzătorilor din imobiliare sunt cu toții specialiști în domeniile lor, cu o bogată experiență: Bogdan Comănescu, Horia Radu, Simona Năstase, Andrei Țigănaș și Paula Culda.

În total au fost livrare 12 webinarii, totalizând aproximativ 30 de ore, iar 160 de agenți au parcurs complet toate modulele programului. Acest program va fi dezvoltat pe viitor cu module mai avansate și mai aprofundate.

În paralel, C.E.I.R. a investit într-o platformă modernă de e-learning, care va permite pe viitor livrarea cursurilor și trainingurilor de specialitate în format electronic și interactiv, inclusiv aplicarea unor teste și acordarea de calificative.

Comunitatea va răsplăti de asemenea performanțele celor mai buni agenți în cadrul unui eveniment festiv: Gala C.E.I.R., a cărei primă ediție va avea loc în luna ianuarie a anului viitor. Cu această ocazie, vor fi acordate diferite premii și distincții celor care s-au remarcat pentru eforturile depuse și performanțe deosebite.

Nu în ultimul rând, printre proiectele de viitor ale C.E.I.R. se numără și inițiative legislative și de reglementare, specifice domeniului imobiliar.