”C.E.I.R. o nouă perspectivă în real estate” a fost titlul evenimentului de lansare a Comunității Elitelor în Imobiliare din România, eveniment desfășurat în data de 19 aprilie în București, în prezența principalilor jucători de pe piața imobiliară din România.
Această comunitate își propune să reunească brandurile de succes, liderii locali ai industriei imobiliarelor din principalele orașe din România, într-un organism comun și într-o singură forță. Membrii C.E.I.R. își propun să depună toate eforturile pentru standardizarea acestui domeniu, îmbunatățirea percepției consumatorilor și nu în ultimul rând pentru creșterea la nivel larg a calității vieții celor ce activează pe piața de real estate.
Evenimentul de lansare s-a bucurat de participarea unor nume prestigioase din această industrie, precum și din domenii conexe. În cadrul panelului cu titlul ”Avantajele unei comunități a elitelor imobiliare din România” au participat cei trei membrii fondatori ai asociației: Cătălin Priscorniță, CEO și fondator Blitz, Eugen Encuțescu, General Manager Eugene Estate, și Ciprian Iovu, fondator și General Manager Inter Imobiliare.
Ei au explicat contextul și motivația acestui demers, precum și pașii intreprinși pentru a se ajunge la această coagulare de forțe. Cei trei membrii fondatori, fiecare având zeci de ani de experienta, expertiză și maturitate în domeniului imobiliar, au reușit sa fie lideri incontestabili de ani buni pe piețele imobiliare din Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, și au realizat necesitatea unor eforturi susținute, pentru standardizarea acestui domeniu, îmbunatățirea percepției consumatorilor și nu în ultimul rând pentru creșterea la nivel larg a calității vieții celor ce activează pe piața de real estate.
”Cred că de aici vine schimbarea, dintr-o coalizare a brandurilor de succes care vor rămâne și peste 10 ani indiferent de ce se va întâmpla în viitor, de criză sau de alte lucruri pe care să zicem că nu le anticipăm. De aici vine, de fapt, schimbarea sănătoasă”, a declarat Cătălin Priscorniță, membru fondator și Președinte al C.E.I.R.
De asemenea, dezbaterile din cadrul panelului au fost onorate cu prezența de oamenii de decizie din spatele principalelor portaluri de imobiliare din România: Mihai Sava, Business Manager Storia.ro si OLX imobiliare, Adrian Erimescu Co-Founder si CEO Imobiliare.ro, Cosmin Ghinea, Director General Lajumate.ro . Sub moderarea lui Dan Țiganu, Chief Sales Officer Eugen Estate, au fost acoperite subiecte de interes pentru acest domeniu: cum văd portalurile de imobiliare eforturile de profesionalizare ale unor agenții, cum consideră că se pot apropia de o astfel de comunitate, ce demersuri complementare pot fi făcute alături de o astfel de comunitate.
Consensul participanților a fost că e o inițiativă salutară, care va găsi masa critică pentru a da forță ideii de comunitate, și pentru a genera o schimbare atât în mediul de lucru prin standarde înalte de pregătire și calitate, cât și în percepția consumatorilor de imobiliare.
„În România, în momentul acesta, este nevoie de o educație corectă în domeniul în care lucrăm, de aceea este vital ca noi să ne organizăm și să vedem cum putem face acest lucru cât mai corect și concret.” a susținut membrul fondator și vicepreședintelui C.E.I.R. Ciprian Iovu.
Au fost comunicate și obiectivele pe termen scurt și mediu ale C.E.I.R. , acestea concentrându-se atât pe atragerea de noi membri, cât mai ales pe investițiile în educație și pregătire profesională. Astfel, în 2019, fondatorii C.E.I.R. își doresc ca organizația să depășească zece membri și să înceapă să organizeze evenimente, cursuri și workshop-uri. Într-un interval de timp de trei ani, fondatorii își propun ca asociația să depășească 30 de membri, iar asociația să devină un punct de referință al bunelor practici în domeniu.
„Ne dorim să îi avem alături de noi pe acei lideri care au demonstrat în timp că pot să facă imobiliare la un nivel satisfăcător și pot să aducă valoare acestei piețe. Este foarte important să ne ducem acolo unde consumatorul nostru este setat ca așteptări și să putem să îi satisfacem nevoile pentru că percepția, din păcate, de foarte mulți ani în piață este destul de negativă.”, a declarat și vicepreședintele C.E.I.R. și membrul fondator Eugen Encuțescu.
C.E.I.R. este o organizație deschisă oricărei agenții imobiliare din România care aderă la scopul, misiunea și viziunea propusă, astfel că orice jucător din domeniu care demonstrează că a obținut rezultate consistente și are o imagine corespunzătoare poate să aplice pentru a deveni parte a CEIR, indiferent de sistemul de lucru agreat, intermediere sau reprezentare exclusivă. Printre cerințele pe care trebuie să le îndeplinească, în schimb, companiile care vor să adere la asociație se numără o vechime de cel puțin 3 ani pe piață și o echipă compusă din 10 sau mai mulți agenți imobiliari. Înregistrarea unei cifre de afaceri de peste 30.000 de euro/an pe fiecare agent imobiliar care activează în cadrul companiei este un alt criteriu luat în considerare.
”Suntem dispuși să ne dedicăm următorii ani misiunii noastre, aceea de schimba percepția consumatorilor de imobiliare despre această industrie prin educație profesională de calitate, networking și perfecționare continuă. Prin deschidere, transparența și resursele implicate, suntem convinși că vom contribui pozitiv și semnificativ la dezvoltarea și normarea imobiliarelor din România.” a mai declarat Cătălin Priscorniță, președinte C.E.I.R.